Clujul Are Suflet

Si vine si ziua cea mare…Ziua Excursiei. Azi noapte am dormit aproximativ 3 ore si simt cum energia imi curge prin vene. In dimineata asta ne adunam la centru o satra de copii, in jur de 30. Mergem la Baile Felix, apoi la Belis. Ca sa fie mai distractiv,am fost repartizati in 2 microbuze. Bob, ca fiind cel mai responsabil om pe care l-am cunoscut, are grija sa nu ne fie foamne pe parcursul calatoriei.Dupa ce ne asezam in microbuz, in asa fel incat sa putem rade unii de altii ni se face somn .

Dupa vreo 2 ore de calatorie, cam asa, ne oprim la Piatra Craiului unde cautam o toaleta moca ) si pana la urma ajungem sa platim.Calatoria mi se pare in general cea mai distractiva parte a oricarei excursii.Insotitorii nostri au fost Bogdan,Andreea si Ioana.Oameni care se stiu distra,nu gluma! Ajunsi in Oradea, cautam hotelul Poienita.Pana ce ne cazeaza pe toti si ne hotaram cine cu cine sta in camera, mai facem si-o pauza de ……Spre ghinionul unora din noi, nu avem toti camerele la acelasi etaj, iar asta inseamna ca la noapte vom avea parte de multe aventuri incercand sa ajungem unul la altul. Ideea este ca am dat fuga sus, ne-am schimbat si am mers la strand. Din experienta proprie, consider strandul un loc destul de horror nu doar pt.ca nu stiu sa inot, ci si pt. ca tepii mei urmau sa aiba de suferit…Dupa o balaceala buna, imi schimb parerea despre strand. E chiar misto sa faci plaja alaturi de toti prietenii buni de la centru. Partea atractiva a strandului era apa calda, inghetata si toboganele. Dupa ce am obosit am mers la un restaurant cu autoservire din cadrul strandului. Aici mi-am luat o ceafa (care avea forma de inimioara) si cartofi prajiti si nelipsita Cola. Mancarea a fost foarte buna.

Dupa asta, am mai mers la plaja cateva ore pana la apus.Am prins niste zile de august foarte calduroase.Ne-am pregatit,in cazul meu mi-am intins iar parul ) si am iesit la o terasa unde am mancat cea mai buna pizza. Nici aici Bob nu ne-a lasat sa ne plictisim si ne-am jucat “ce duc la o petrecere”.

Pana ce am mancat, s-a lasat seara.Ne-am plimbat prin bazar si am fost sa ne facem cu totii poze la lacurile cu broaste si nuferi.Seara a fost cea mai obositoare parte.Nici nu am dorit, dar nici nu puteam merge unii in camera la altii. Pana cand unora le veni geniala idee de a se deplasa dintr-un balcon in altul pe balustrada de beton….lucru zis…nu si facut…..Eram pe la etajul 3.Pe hol patrula Andreea continuu…Intr-un final pe la ora 2 incep toti sa misune.(aici nu ma pot abtine de la o faza tare.sa-i dau de gol pe Darius si pe Lolo care incercau sa formuleze nr.de tel.de la room-service si tot inchideau……Dormisem iar vreo 2 ore,iar dimineata se vedea pe noi ca suntem rupti de somn. Se imprastia vestea ca mai ramanem o zi la Felix si renuntam la Belis. Era o veste super. Era de inteles ca nu am ajuns la micul dejun, dar urma inca cateva ore de strand si bronz.

Faptul ca eram multi contribuia la distractie.La pranz, am mers iar la aceeasi terasa, unde ospatarii au fost foarte generosi cu noi.De aici ne-am pornit spre casa.Atata imi era de dor de niste tecktonik sau niste electro.Eram toti atata de agitati pana cand o parte din noi au luat somn instantaneu.Ajuns in Cluj, imi parea rau ca s-a terminat asa de repede.A fost inca una din excursiile de neuitat alaturi de tovarasii mei de la Clujul are Suflet.

Romica, 18 ani.

Craciunul reprezinta nasterea Domnului Iisus Hristos

Mie imi plac sarbatorile de iarna foarte mult, e multa distractie si te fac sa te simti bine.

De Craciun ne bucuram de nasterea lui Iisus Hristos si noi oamenii respectam anumite traditii: copiii merg la colindat pentru a vesti nasterea Mantuitorului, iar oamenii isi impodobesc casa.

Mie imi place in mod deosebit Craciunul deoarece in aceasta perioada lumea pare mai buna,oamenii isi zambesc mai mult uitand parca de problemele cotidiene.

Craciunul coincide cu sfarsitul anului, mi se pare ca se incheie un an plin de greutati, iar noi avem posibilitatea sa speram intr-un nou an mult mai bun.

Craciunul imi da posibilitatea sa visez la o noua lume in care nu exista cearta, violenta si dusmanie, ci doar multa liniste alaturi de cei dragi.

Odata cu venirea Craciunului si cu finele unui an se petrece si un fenomen ciudat, cel al departarii de copilarie. Imi amintesc cu drag de anii copilariei cand resimteam sarbatorile de iarna mult mai frumoase, vedeam totul cu ochii inocenti ai copilului din mine. Nu o sa uit niciodata ajunurile de Craciun cand mergeam cu prietenii mei la colindat dupa care ne numaram banii si ne laudam care am strans mai multi…trei zile era Raiul pe pamant, devastam magazinele de dulciuri.

Anul aceasta am devenit om …matur… toata copilaria am asteptat varsta de 18 ani, dar acum, nu pot constata decat ca maturitatea inseamna mai putina visare, mai putina speranta si de ce nu ……..mai putina bucurie.

Craciunul pentru mine are meritul de a ma face sa visez din nou, sa nu uit niciodata ca o parte din mine este copilul care il asteapta pe Mos Craciun.

Alex, 18 ani

Exact cand simteam nevoia de ceva nou, apare ocazia perfecta. Roxana, asistenta mea sociala, ma anunta telefonic despre faptul ca am fost aleasa pentru tabara de cercetasi, de la Poiana Brasov. Pe moment eram atat de socata incat am cazut din pat. Dupa ce m-am dezmeticit am dat fuga la medicul de familie dupa adeverinta, aceasta fiind singura piedica pentru a vizita vestitul Brasov.

Pentru mai multe informatii m-am deplasat cat mai repede posibil la centru.Abia asteptam sa aflu cu cine merg. Adela, care este o draguta:) ma informeaza ca insotitorul nostru este Bogdan. Cand am auzit aceasta deja ma gandeam ca e de bine. Aflu pe parcursul zilei despre restul colegilor care vor participa la aceasta experienta.Ne-au zis sa ne punem haine groase. Deja ma imaginam cum ma voi chinui sa-mi car bagajele. Ajunsa acasa, mi-am aruncat intr-un ghiozdan cele mai groase flanele care le-am gasit in dulap, asteptand cu nerabdare ziua de luni cand urma sa aiba loc plecarea.

Ma trezesc grabita stiind ca e ziua plecarii si o iau spre gara. Aici constat ca am ajuns prima. Au aparut si restul si ma simteam cazuta de pe luna cand am vazut ca purtau tricou si bermude, iar eu inghetam. Urcarea in tren a fost o adevarata imbulzeala, unde ma temeam sa nu ma pierd de restul, fiind mai aiurita, pe coridorul urat mirositor al trenului. Ne-am gasit in sfarsit compartimentul unde ne inghesuim cu totii pentru locurile de la geam. Calatoria a durat aproximativ de la ora 10:00 pana pe la 18:00 cand am ajuns. Intarzierea trenului ne-a scos din pepeni. Ne pierdeam treptat rabdarea. Ajunsi, aflam ca hotelul nostru e atat de sus in Poiana incat trebuie sa luam doua autobuze pana acolo.

Cand am intrat in receptia hotelului, am fost lovita de un val de caldura. Camera in care urma sa stam era imensa. Am adorat-o. Ne-am unit paturile si pot sa spun ca a fost chiar distractiv cu fetele in camera. Cel mai mult mi-a placut mancarea.

Din pacate, pe munte nu am putut merge deoarece a plouat continuu, in schimb ni s-a dat o lista cu diferite activitati; ca de exemplu sa numaram tablourile din intregul hotel (erau vreo 60), sa adunam informatii despre locurile din apropiere si fotografii cu animalele care traiau in padurile apropiate.

In seara spectacolului am fost cu totii adunati in sala de mese pentru a ne prezenta sarcinile indeplinite. Cu ajutorul lui Bob am avut cele mai tari creatii, iar poezia scrisa de el a fost deosebita. Celelalte grupuri de adolescenti din toate orasele tarii priveau uimiti la creatiile noastre.

Plictisindu-ma, in timpul altor prezentari, priveam pe geamurile imense ale hotelului care dadeau spre o padure de brazi, pini, molizi si cate o zada ici colo cu cate o veverita pufoasa speriata.

Cand se lasa noaptea eram atat de obositi din cauza frigului care ne extenua. Diminetile radeam cu fetele, una de cealalta, care am sforait si care nu ), dupa care abia asteptam sa merg jos sa “lovesc” grandiosul bufet suedez. La masa, unde ne intalneam si cu baietii, radeam pe saturate de evenimentele anterioare (tin minte ca mi-a placut prajitura lor cu crema de lamaie ). Apoi vorbeam ce urma sa facem restul zilei.Hotelul avea inclusa sala de calculatoare unde puteai comunica cu cei carora le duceai dorul.

Tin minte ca intr-una din serile acelea racoroase, Bob ne-a dus afara, am vizitat un lac imens superb care gazduia deasupra lui un hotel foarte mare si el.

La intoarcerea spre Cluj trenul a avut o intarziere cam nasoala, timp in care am stat in gara unde ne-am imprietenit cu un alt grup de adolescenti de la un alt centru din orasul nostru. Deci erau clujeni de-ai nostri . In fine, ideea este ca in gara am invatat sa impletesc trei feluri de bratari din ata si am mai aflat si eu una, alta de la fete. Calatoria a durat ceva vreme, poate si pentru ca eram la ceva distanta de Cluj, timp in care am dormit, a plouat, iar Bob ne-a rasfatat cu sandwich-uri delicioase.

In concluzie, excursia aceasta a fost una din cele mai placute experiente ale mele si ocazia s-a ivit chiar in ultimele saptamani de vacanta. In orice caz, nu voi uita excursia unde am cunoscut oamenii care au fost langa mine pana acum si pe care nu stiam sa-i apreciez pana atunci.

Multumesc pentru ca mi-ati oferit aceasta experienta magnifica si de neuitat, unde am putut socializa cu diferite tipuri de oameni.

ByeBye. Denisa.:)

Denisa, 16 ani

Craciunul reprezinta cea mai frumoasa si cea mai asteptata sarbatoare a anului, in special de copiii, care fiind cuminti pe parcursul anului, vor fi rasplatiti cu daruri multe de la Mos Craciun. Aceasta sarbatoare minunata este asteptata si de adulti, care se bucura de mai multe momente impreuna cu familia, prietenii sau persoana iubita.

Pregatirile pentru Craciun necesita o atentie deosebita, fiecare detaliu avand un rol important in crearea unei atmosfere pline de caldura si lumina. Toate acestea se observa in mod special, pe de o parte in oras, iar pe de alta parte in fiecare camin si familie.

Orasul este decorat cu brazi mari impodobiti de cele mai frumoase globulete si betele, gardurile imbinate cu instalatii luminoase de diverse culori ce te fac parca sa spui: “Doamne, ce frumos e! “, atunci simtind cu adevarat ca sarbatoarea nasterii lui Iisus este aproape.

In caminul unei familii pregatirile sunt mult mai speciale si mai frumoase. Partea care tind sa cred ca este cea mai “dulce” este aceea a coacerii prajiturilor. Copii pregatesc cu mare grija scrisorile pentru Mos Craciun, stiind ca acesta nu va lipsi si il asteapta nerabdatori si entuziasmati. Impodobirea bradului reprezinta cea mai energica activitate, iar zambetele la pornirea instalatiei ce ii da suflet parca bradutului nu vor intarzia sa apara.

Imi amintesc si azi cum anul trecut la CAS (centrul Clujul Are Suflet) ne-am strans cu totii in sufragerie si am impodobit bradul, fiecare adaugand cate un globulet. Sunt sigura ca si in acest an va fi la fel de frumos, aceasi atmosfera de caldura si bucurie a copiilor uniti de aceeasi cauza si prinsi intr-o prietenie fara asemanare.

De asemenea o alta traditie a Craciunului ramasa pastrata este vestirea nasterii Mantuitorului Iisus Hristos, prin colinde. La fiecare casa, grupuri de copii se aduna si colinda primind in schimb cozonac, nuci, mere sau prajituri. Bineinteles, si la CAS se pastreaza acesta frumoasa traditie, si pot sa declar cu mare incredere ca este o placere sa asculti colinde in timp ce stai in sala de mediatii si te ocupi de scoala. Pur si simplu te linisteste si te bucura.

Toate acestea la un loc, orasul plin de lumina, colindele ce rasuna peste noaptea alba, bucuria copiilor ce il astepta pe Mosul, mirosul dulce de prajituri si mai ales mireasma bradului, fac aceasta sarbatoare una din minunile asteptate intregul an, minune de care se bucura fiecare om, fie copil sau adult, bogat sau sarac, caci bogatia adevarata nu consta in banii adunati intr-o banca, ci in puterea de a te bucura de adevaratele momente pe care ti le vei aminti mereu.

Cristina, 17 ani

Fiecare aventura isi are locul sau in inima fiecarui personaj ce o traieste. Totul incepe cu o ocazie oferita, un lucru pe care l-ai putea face fara sa realizezi insa ca vei primi in schimbul timpului oferit, o adevarata aventura si prieteni pe care esti sigur ca nu ii vei uita niciodata. In continuare va voi istorisi cea mai frumoasa excursie de care am avut parte intr-un loc in care, credeam eu, nu as fi putut ajunge niciodata.

Era o zi obisnuita la C.A.S cand asistenta mea sociala, Andreea, ce mereu se ocupa de mine, mi-a propus sa particip la un schimb de experienta. Am acceptat, iar curand aveam sa il cunosc pe cel ce urma sa ne coordoneze si sa ne ajute in comunicarea cu oaspetii nostri: Vladimir. Zilele ce au urmat ne-am cunoscut mai bine, ne-am jucat si desigur am ras impreuna la activitatile creative si haioase de care am avut parte. Despartirea a venit din pacate repede, dar ceea ce nu stiam a fost ca viitorul nostru ascundea o surpriza placuta si de neuitat.

Zilele treceau si vacanta a venit aducand cu ea vesti minunate, si anume faptul ca am fost aleasa sa plec in Polonia. Emotiile erau mari, mai ca nu imi venea sa cred ce noroc se tinea dupa mine. Actele s-au facut repede, bagajul la fel si momentul plecarii era aproape. Ne-am intalnit cu totii si asteptam nerabdatori microbuzul ce trebuia san e duca spre o minunata aventura invaluita in mister.

Am pornit, totul a devenit mai real ca niciodata, asteptandu-ne in fata un drum lung, fara regrete. Ajunsi in Ungaria, am fost asteptati de unul din amicii nostri veniti in Romania si de un “marinar” (e….nu era chiar un marinar, dar asa trebuia sa ne recunostem, soferul nostru purta un tricou alb cu dungi albastre). Am innoptat prima seara in frumosul oras Budapesta, Balazs, soferul si indrumatorul nostru, ne-a adunat a doua zi, facandu-ne cunostintă si cu ceilalti membri ai grupului veniti din Ungaria si impreuna, in furgoneta verde, am pornit din nou la drum.

Ajunsi in Polonia ne astepta o masa calda, gazde placute si foarte atente si mai ales, un pat in care am dormit extraordinar de bine. A doua zi am facut cunostinta cu cei veniti din Anglia, printre care se afla si Shine, o domnisoara ce vizitase si ea Romania. De aici a inceput adevarata aventura…

Dimineata, somnorosii de pretutindeni ieseau in fata casutei si stand pe banci, la masa, sorbeau din cafeaua sau ceaiul cu lapte care, apropos este foarte, foarte bun. Apoi ne adunam in sala de mese, fiecare adolescent sau coordonator, pentru a servi micul dejun de unde ne luam energie pentru activitatile ce urmau. Am amintiri frumoase cu noi toti stransi in jurul mesei, razand de obiceiurile noastre. De exemplu, Mark punea mereu in sandwish-uri putin piper, asa ii placea lui, pentru noi era ceva nou, dar si un prilej de a invata cum sa adaugam aroma gustarilor noastre. Intotdeauna dimineata laptele ce trebuia sa ajunga in bolul cu cereale ajungea pe masa, nu era magie, erau doar cerealele obraznice ce nu se lasau inmuiate. Printre bunatatile cu care am fost serviti cel mai mult mi-au placut placintele cu capsuni si iaurt, si ceaiul. Dar sa trec mai departe, lasand la o parte deliciile culinare.

In una din zile, am pornit la drum prin imprejurimi, descoperind stanci numai bune de escaladat, cai frumosi si sprinteni, si o pisicuta somnoroasa ce dormea lenesa in fan. Locul in care s-au petrecut o mare parte dintre activitatile noastre a fost sala de gimnastica. Acolo ne strangeam cu totii , ne jucam cu cerculetele pe care le invarteam in jurul taliei, am tinut grupul de muzica la care am creat note muzicale numai de noi stiute.

Printre ore si discutii am reusit sa ii invatam pe tovarasii nostri unele cuvinte in limba romana. Un joc inspirat a fost scrable international; aveam litere din limba polona si construiam cuvinte in limba engleza si romana, bineinteles amuzandu-ne copios. Una dintre intamplarile pe care nu le voi uita niciodata s-a petrecut intr-o seara, cand eu, Vali si Mariana am mers sa vedem camera lui Mark. Cei trei o luasera inainte, iar Vali ii speriase ascunzandu-se sub un paravan de plastic si iesind inaintea lor exact in momentul in care acestia trecusera in zona respectiva. In urma lor apaream si eu, aparent fara ganduri de a speria pe cineva; am intrat in camera deschizand usa incet si scotand un sunet sinistru ca al unei fantome, iar colegul meu care statea in fata usii a avut parte de o sperietura pe cinste urmata de rasete copioase.

In urmatoarele zile am avut ocazia sa vizitez orasul Cracovia, plin de monumente frumoase printre care am vazut o trasura cu un cal alb plimband turistii incantati. Desigur am facut multe poze, captand in ele clipe de neuitat. O vizita pe care de asemenea nu o voi uita nicicand, a fost campul de concentrare Aushwitz. Nu pot spune decat ca a fost o experienta interesanta si necesara, cunoasterea adevarului reprezentand un factor deosebit de important pentru ca ceea ce s-a intamplat atunci sa nu se mai repete niciodata. In anii trecuti am vazut la scoala diverse prezentari despre Auschwitz, prin poze sau postere, insa nimic din toate acestea nu se compara cu realitatea ce se afla in fata ochilor mei.

Inca de la intrare privirea iti este coplesita de zecile de hornuri ce ies din pamant, de gardurile electrice ce impanzesc zona….de paturile vechi, prafuite si tari, in care dormeau oameni nevinovati ce nu meritau cruda soarta ce le era pregatita. Locul era terifiant…o sina serpuindu-se inca de la intrare, pe care si acum a ramas un vagon ce a dus spre chin si moarte suflete de mame, tati, batrani si copii. Ceea ce m-a socat cel mai tare a fost o imagine in care unui nou nascut i se infipsese in inima o injectie ce avea sa il omoare. Peste tot vedeam poze si filmulete cu cei ucisi…cuptoare in care erau arse trupuri….nu a fost usor de privit, dar adevarul doare si e mai bine sa fie stiut.

Am ramas profund impresionata de usurinta cu care am reusit sa comunic cu ceilalti adolescenti, cu simtul umorului rasfirat parca in fiecare moment impreuna, cu atentia lor de a ne invata arta “catararii”…de ingeniozitatea de a crea instumente muzicale neobijnuite din care obtineam totusi sunete unite intr-o melodie ce astepta parca mereu sa incante auzurile unor prieteni vorbitori de alte si alte limbi. Ne-am inteles excelent, iar daca la inceput am fost impartiti in grupuri diferite, spre sfarsit am devenit o echipa. Nu ii voi uita niciodata. Toate activitatile ne-au ajutat in a ne apropia si cunoaste.

Una peste alta, din pacate a venit şi momentul despărţirii. Aceasta a fost, cu siguranţă, cea mai grea clipă…adunaţi din nou în jurul mesei, vorbind despre tot ce am făcut…scăpând lacrimi grele…am făcut cu mâna bunilor noştri prieteni cu care şi azi ţinem legătura. Cu siguranţă nu regret nimic din ceea ce am trait şi aştept cu nerăbdare ziua în care ne vom reîntâlni, cu acelaşi zâmbet pe faţă, scotocind printre amintirile care, pentru mine au transformat o vară banală într-o adevărată aventură de neuitat.

A fost un schimb de experienta intre tineri din ONG-uri din Romania, Ungaria, Polonia si Anglia.

Cristina, 17 ani

Vreau sa va descriu animatiile lui Bob, care mie imi plac foarte mult deoarece sunt foarte distractive si amuzante.

La animatiile lui Bob, una dintre activitatile de socializare de la CAS, mergem toti adolescentii care avem timp liber, care dorim sa ne distram si sa ne implicam in actiuni de voluntariat, sportive, artistice. De exemplu de 1 Martie toti adolescentii am creeat multe martisoare frumoase. Cei 10 adolescenti care ne-am implicat in confectionarea martisoarelor, impreuna cu Bob, am hotarat in cadrul proiectului de anteprenoriat “Hand made by CAS” sa cumparam din banii stransi lucruri pentru centru, lucruri pe care ni le doream, sa mergem in drumetii sau chiar excursii. De asemenea vom folosi banii ramasi pentru petrecerile de serbare a zilelor de nastere ale adolescentilor de la centru.

Bob este un om deosebit fata de alti oameni, cand am o problema, el ma ajuta si ma intelege foarte bine, ma linisteste.

La intalnirile de animatie creez ceva ce imi place, desenez, pictez, iar desenele pe care le fac le punem la expozitie si le vede toata lumea.

Va astept pe toti sa ne distram impreuna la animatiile lui BOB!

 Cu drag, MARINELA, Cls. a IX-a

Ce pot sa va spun in legatura cu “Maitreyi” este ca ea e una dintre cartile mele preferate, deoarece m-a fascinat intr-un fel sau altul povestea de dragoste dintre Maitreiy,(o fata de 16 ani care locuieste in India) si Allan. Tot in aceasta carte am aflat traditiile unei familii bengaleze.

Pentru cei care probabil nu au citit sau nu isi amintesc de iubirea imposibila intre doi tineri, dintr-o greseala tot acest vis se sfarseste, atunci cand sora Maitereyiei dintr-o simpla “nebunie”(ca sa o numim asa) le spune parintilor ca “dada”( asa il numea ea pe Allan) a atins-o putin pe Maitreyi. Parintii au pus-o pe Maitreyi sa jure ca nu are nici o legatura cu Allan, dar ea nu a putut sa jure “stramb”. Atunci parintii s-au hotarat ca nu pot sa-l mai tina pe Allan la ei in casa si i-au sugerat sa plece si sa stea departe de fiica lor.

Romanul “Maiteyi” scris de Mircea Eliade este un roman modern, in care sunt prezentate traditiile familiei bengaleze cum ar fi: atunci cand vine un musafir in casa lor cere binecuvantarea( aceasta constand in atingerea piciorului drept), si un baiat nu are voie sa filtreze cu o fata numai daca acesta are intentii serioase cu fata respectiva, etc.

Mircea Eliade ne face o caracterizare fizica, a Maitreeyiei si anume :”avea mijloc subtire si solduri late”. Ea avea ochii negri, par negru, culoarea pielii era de un brun inchis mai exact de culoarea lutului. Maitreyi este prezentata ca fiind o fata timida, dupa cum credea Allan deoarece atunci cand el era de fata era usor retrasa si rusinoasa. De asemenea putem spune ca este o persoana romantica si iubeste foarte mult natura, ii placea mult sa vorbeasca cu copacul ei “sapte frunze”. Ea obisnuia sa scrie poezii si sa cante. Intr-un cuvant era plina de viata si intr-un fel copilaroasa.

Maitreyi este o femeie pasionala, dragastoasa. Ea era o fata matura fiindca uneori avea o gandire profunda si era “misterioasa”, iar Allan nu totdeauna o intelegea dar prin felul ei de-a vorbi atragea mereu atentia celor din jurul ei.

Prezentand-o mai sus pe Maitreyi ne dam seama ca, ea este o femeie puternica care nu renunta asa usor la iubirea ei pentru Allan. Pe ea o facea puternica faptul ca avea foarte mare incredere in Allan si pentru dragostea ei era gata sa renunte la traditiile ei.

Atunci cand eram la mijlocul romanului ma asteptam sa se termine cu happy-end cum se termina de obicei orice poveste de dragoste insa nu toate relatiile se termina cu bine. Dar acesta a avut un sfarsit dramatic ceea ce m-a surprins putin.

Allan era un tanar european care nu a putut sa reziste unei tentantii “asa de mari” si a facut-o pe Maitreyi sa inteleaga ca el o iubeste doar pe ea.

Tatal Maitreeyi, nu o lasa sa vorbeasca cu el pentru deoarece credea ca asta ii face rau. El a hotarat sa o casatoreasca pe Maitreyi cu vanzatorul de fructe (desi ea nu era de acord) ca sa nu pice prost in fata comunitatii locale deoarece el era un om foarte important si nu accepta sa fie facut de rusine.

Romanul este interesant pentru ca Mircea Eliade isi povesteste viata, iar Maitreyi peste ani ii citeste cartea si ii raspunde prin alta, care se numeste “Dragostea nu moare”.

E foarte impresionanta povestea lor de dragoste deoarece ei nu au putut sa-si implineasca visul de a fi impreuna din cauza traditiilor bengaleze.

Parerea mea este ca probabil asemenea dragoste se mai intalneste si in ziua de azi!!

Asa ca voi cei care cititi acest blog va invit sa va spuneti parerea.

Ioana, 15 ani

In primul rand as vrea sa imi exprim parerea despre ceea ce inseamna pentru mine un prieten bun.

Prietenul este ca o raza de soare in zilele intunecoase. El este locasul cand simti ca nu mai rezisti. Cand simti ca nimeni nu te vrea, el este acceptul cate iti lipseste.

Cuvantul “prieten” este in mai multe moduri definit. Acest lucru se datoreaza vietii personale.

Un prieten adevarat este acela care stie cantecul din inima ta si il continua atunci cand ramai fara cuvinte. Cand o persoana te face sa stii ca, desi pentru lume esti cineva pentru ea esti lumea, inseamna ca tu contezi. Oamenii care te accepta pentru ceea ce esti si nu pentru cine esti, pot spune ca sunt prieteni adevarati. Cine te incurajeaza sa lupti in viata, te ajuta, acea persoana este increderea ta.

Persoana care condsidera ca fiecare lacrima de-a ta e ca o flacara in inima ei, sa stii ca acea persoana sufera odata cu tine. Cand esti cazut si un prieten te ridica, el este sprijinul tau. Cand simti ca totul dispare, nimeni nu te intelege si cineva te lumineaza si iti raspunde la intrebarile ca te framanta, acea persoana este speranta ta in momentele de disperare.

Eu cred ca daca ai un prieten foarte bun, la un moment dat devine o parte din tine. De asemenea el poate sa te faca sa simti ca fara el esti ca si fara suflet.

Acest lucru vreau sa-l exprim printr-un motto: “Nu pleca fiindca nu vreau sa-mi pierd sufletul!”.

Elenush, 16 ani

u am inceput sa tin cu Dinamo de la varsta de 6 ani. Cand aveam 10 ani Dinamo a luat campionatul si de atunci a inceput sa imi placa si mai mult.

Pentru mine echipa Dinamo este cea mai buna echipa de fotbal si cea mai iubita de fanii ei pentru ca este mereu bine antrenata pentru meciul urmator, si are multi sustinatori.

Cand vine echipa Dinamo Bucuresti la Cluj eu ma duc la meci sa-i vad pe jucatori si sa imi fac poze cu ei si sa imi dea autografe.

Imi aduc aminte de un meci Dinamo-Rapid in Champions League in care Dinamo a batut pe Rapid cu 4-2 si s-a calificat mai departe. Meciul o fost placut, fara violente si a fost cel mai frumos meci. Eu cred ca este cel mai iubit meci de catre fanii lui Dinamo Bucuresti.

In acest meci mie mi-a placut cel mai mult cum a jucat echipa si cum s-au comportat fanii. Cand echipa a plecat la vestiare fanii au fost foarte fericiti si mandri si si-au facut o poza de grup cu echipa.

Clubul s-a infiintat in anul 1948, iar primul meci sub numele Dinamo a fost:

Dinamo- Locomotiva Timisoara scor 1-0.

Primul campionat al “cainilor rosii” a fost castigat in anul 1955.

Dinamo Bucuresti are cam 6.ooo de fani. Ea este echipa cea mai iubita si mai valoroasa dintre toate. Ei au cei mai multi fani dintre echipele din tara.

In echipa de astazi mie imi plac doi jucatori cu care ma mandresc cel mai mult. Acestea sunt Niculescu si Danciulescu, pentru ca joaca foarte bine si nu se cearta intre ei, respectandu-se unul pe celalalt. Ei sunt doi jucatori minunati care sunt si buni prieteni si la orice meci sunt aplaudati pentru fair-playul lor si pentru ca sunt golgeterii echipei.

Capitanul echipei este Niculescu care pregateste echipa pentru urmatorul meci si le ofera incredere celorlalti jucatori.

Uneori suporterii se comporta la un meci foarte urat si se bat intre ei cu scaune pe care le arunca unul in celalalt. Mie nu imi plac violentele la meciuri, iar acesta este singurul aspect care nu imi place la Dinamo.

Eu doresc echipei Dinamo pe viitor sa joace tot mai bine si sa castige campionatul si Champions League.

Rauliki Dinamovistul, 17 ani